Conştienţa este acea stare a fiinţei umane prin intermediul căreia evoluează şi se dezvoltă în mod continuu pe parcursul existenţei sale pe Pământ.

  

   Omul creează în mod constant, este un mic arhitect al propriei lumi.

   El deţine liberul arbitru prin intermediul căruia alege experienţele pe care doreşte să le integreze în propria viaţă. În funcţie de ceea ce alege să experimenteze, va întâlni oamenii potriviţi care îl vor învăţa ceea ce îi este necesar.


   În viaţă, toţi oamenii vor fi profesori pentru unii şi elevi pentru alţii.


   Un mod benefic de a ajuta pe cineva este să-l faci să conştientizeze cine este cu adevărat, mai presus de corpul fizic pe care îl deţine.


   Atunci când oferim oamenilor ajutorul de care au nevoie şi nu ceea ce dorim noi să le oferim sau credem că i-ar ajuta, le oferă acestora un plus de putere, dar la nivelul la care aceştia sunt pregătiţi să primească acea putere şi să o gestioneze, nici mai mult şi nici mai puţin.


   In momentul în care omul simte o conexiune foarte puternică cu cineva, poate să însemne faptul că ambii sunt uniţi de acelaşi scop.


   Este mare lucru să putem ajuta sau sprijini pe cineva, însă este necesar să avem în vedere faptul că acest ajutor nu ar trebui să creeze dependenţă sau să-l facă pe celălalt să devină mai slab şi mai lipsit de încredere, ci mai conştient de capacitatăţile sale de a găsi cele mai favorabile soluţii.


   Atunci când gândurile noastre sunt concentrate spre viitor sau trecut, ne îndepărtează de momentul prezent şi ne sug practic de energie, deoarece momentul prezent este cel care contează şi prin intermediul lui putem să clădim viitorul. Aşadar, dacă dorim să ne creăm un viitor frumos şi să nu fim pe pilot automat, este necesar să fim atenţi la ceea ce se întâmplă acum în jurul nostru.


Numai bine,

Irina